Despre mantre si moralitate

Ma privesc in fiecare dimineata si imi spun ca trebuie sa fiu un om bun. Gandurile bune atrag si situatii bune. Daca incepi sa te gandesti de cum te-ai dat jos din pat ca lucrurile iti vor merge prost, inevitabil ele iti vor merge prost. Trebuie sa ma gandesc ca fiecare por al corpului meu trebuie sa radieze bunatate, lumina, deschidere, echilibru. Nu trebuie sa ma las tras in jos de nici un suflet trist, hain, pierdut in rautate. Daca vreau sa duc o viata fericita, trebuie sa-mi repet ca imi doresc o viata fericita, sa le transmit si celor din jurul meu aceleasi ganduri pozitive. Trebuie sa duc o viata frumoasa, inconjurat de fiinte dragi care ma iubesc la randul meu si care manifesta aceleasi ganduri pozitive. Fericirea se multiplica atunci cand este impartasita cu ceilalti.

Acesti ochi caprui care lasa sa se vada culmile si vaile sufletului meu trebuie sa exerseze in mod constant bucuria fiecarei zile. Nu este suficient sa ma gandesc, trebuie sa incep sa alerg in parc, sa merg pe jos si sa ma bucur de cantecul pasarelor, sa obtin atat o sanatate emotionala cat si una fizica. Corpul meu trebuie sa fie in armonie cu gandurile mele, cu trairile mele. Fericirea este o responsabilitate individuala si trebuie sa mi-o respect. Ea vine din interiorul meu, nu din lucrurile exterioare.

In clipa asta, in care zambetul larg al soarelui se impleteste in oglinda cu miscarile radiale ale obrajilor mei, eu am decis sa fiu fericit, sa fiu bun, sa fiu un om moral.

Randurile de mai sus sunt o mantra pe care adeptii psihologiei pozitive si-o repeta intr-un ritual nesfarsit in speranta ca vor deveni astfel fericiti sau etici. Dupa cum spunea parintele lor, aceasta viziune se bazeaza pe un amestec neomogen de budism, crestinism si de etica antica. Imaginati-va ce bine stau pe acelasi raft Aristotel, stoicii, etica virtutii, Buddha si Isus.

Exista totusi un adevar in toata aceasta mantra, si anume ca daca practici actele morale, cele corecte din punct de vedere etic, vei fi un om moral. Insa a te gandi la asta, a-ti repeta in gand ca esti fericit sau ca esti un om moral nu te ajuta la nimic. De ce? Pentru ca mintea te-ar putea insela ca esti fericit, ca esti un om moral, dar in realitate comportamentul tau, actiunile pe care le savarsesti sa fie contrarii scopului tau. Sa te gandesti ca esti fericit/fericita, dar sa-ti minti iubitul ca il iubesti fiindca starea de confort in care te afli iti permite sa practici mantra dimineata de dimineata in fata unei oglinzi uriase, intr-o baie de 20 de metri patrati, intr-o vila pe malul lacului Snagov.

Aceasta mantra functioneaza ca un drog, pe care unii il iau zi de zi fara sa mai realizeze ca fericirea nu este o stare, o serie de trairi pozitive, ci un mod de viata care presupune o anume activitate, dupa cum spunea Aristotel. Nu momentele prin care trecem intr-o anumita perioada ne caracterizeaza drept fericiti sau nefericiti, ci caracterul nostru, faptele noastre in ansamblul vietii pe care ne-o dorim si ne-o construim.

A fi un om bun nu inseamna, de exemplu, sa suspenzi spiritul critic, sa incetezi sa te mai revolti, sa refuzi sa dialoghezi pentru ca, nu-i asa, disputele de idei te influenteaza negativ. Daca ai un caracter slab, insuficient fortifiat prin educatie morala si practica morala (i.e., interactiuni sociale care presupun actiuni corecte din punct de vedere moral), te influenteaza faptul ca oamenii contra-argumenteaza unii altora pana la epuizarea armelor intelectuale, ca sunt vehementi sau ultra-critici. De fapt, dialogul, dezbaterea, critica sunt tot atatea forme ale jocurilor sociale pe care noi le jucam si, in anumite cazuri, de exemplu cand sanctionam preluarea unei idei fara a acorda credit autorului ei, ele au conotatii morale.

Mantrele dau bine intr-o Romanie moralmente debusolata, intr-o cultura a micimii sufletesti, intr-o societate a miopiei morale (e.g., strainii ne jefuiesc tara). Ele sunt iesirea de urgenta pentru cei care nu cunosc decat iesirea de urgenta, scurtaturi mentale si caracteriale. Ele au prins la fel de bine, cu multe decenii inainte, in tarile pe care le privim drept “civilizate”. Si acolo au dezvoltat pseudo-institute, si acolo au condus la o literatura facila, adecvata unei lecturi in tramvai sau metrou, si acolo s-au organizat si se organizeaza “evenimente informale” menite sa creasca numarul adeptilor. Cine mai are nevoie astazi de Aristotel sau Marcus Aurelius, doi autori depasiti, cine mai are rabdare sa stea cu creionul in mana sa descifreze gandurile unui John Stuart Mill sau J.M. Hare?! Cui ii mai pasa ca taramul ferm al evaluarii morale ajunge prin astfel de mantre sa fie erodat de credinte in iluzii cu privire la om si societate, la moralitate si incredere?!