Prevenirea fraudelor începe chiar din Departamentele de Anti-Fraudă și Conformitate

Prima lecție în domeniul conformității sau anti-fraudei, indiferent de locul în care ne-am afla pe planetă, este cea a prevenției. Este la fel ca în medicină, unde a preveni o boală e considerat a fi mai benefic pe termen scurt, mediu și lung, decât a trata una. În termeni de business, această idee este redată sub forma eficienței în raportul dintre costurile unui program de prevenire și costurile implicate și asociate unei fraude sau ilegalități. Cu alte cuvinte, e mai eficient să cheltuim 500.000 lei anul acesta cu activitatea unui departament specializat în anti-fraudă decât să fim vizitați de autorități, decât să apărem în presă că am avut o breșă, decât să primim o amendă pentru că nu ne-am luat toate măsurile de siguranță.

A gândi în termeni de eficiență financiară este specific mediului de afaceri. Tocmai din această cauză este aproape imposibil să argumentezi celor care se ocupă de combaterea și prevenirea fraudei sau de conformitate în genere, în marea lor majoritate juriști și economiști, că există un fundament moral mult mai puternic. De fapt, după cum susțin mulți indivizi, moralitatea nu are ce căuta în business. Tot așa cum Machiavelli susținea că moralitatea nu are ce căuta în politică.

Sau, ca să privim și din cealaltă perspectivă, „pe inspectorul de la Anti-Fraudă nu-l interesează etica, ci legea.” Prin urmare, nici pe cei din companii nu-i interesează moralitatea, căci investigațiile nu țin seama de ea, ci de litera legii.

O astfel de viziune limitată este poate chiar mai nocivă decât un incident de fraudă. Este mai nocivă pentru că reprezintă expresia unei culturi organizaționale toxice, care evaluează exclusiv în funcție de eficiență economică. Ce este mai eficient din punct de vedere economic: să dăm afară 10 angajați pentru că există o scădere a volumului încasărilor sau să ne extindem portofoliul, să investim în diversificare? Să cheltuim 80.000 de Euro pentru a dezvolta un sistem integrat de managementul integrității sau să plătim despăgubiri de 50.000 de Euro celor care sunt afectați de activitățile companiei noastre? Să montăm un manșon de cauciuc la rezervorul mașinii produse de noi, care ne costă 11 dolari per unitate, și să salvăm vieți în cazul unor accidente sau să plătim despăgubiri familiilor celor care mor în accidente cauzate de problema de design de produs și amenzi autorităților, care sunt semnificativ mai mici (pinto)?

Elementul nociv este de dat de faptul că această eficiență stă drept fundament al legitimității deciziilor de business și erodează tocmai ideea de moralitate (What Money Can’t Buy). Se întâmplă, ar spune susținătorii acestui punct de vedere, ca o decizie de business să aibă și implicații morale, dar ea aparține în esență sferei amoralității, a ceea ce nu poate fi valorizat prin prisma corectitudinii și incorectitudinii morale. Exemplul cel mai bun în acest sens, pe care l-am invocat și cu alte ocazii, este cel al unui economist român care susținea la un eveniment academic că un contract între un angajator și angajat nu poate fi guvernat decât de voința părților și, in extremis, de lege; nu și de reguli morale. Cu alte cuvinte, nu am avea nici o problemă ca părțile să se angajeze într-o relație abuzivă de vreme ce au convenit asupra ei.

Adevărata revoluție a responsabilității organizațiilor, fie ele de business sau de altă natură, nu a început. Moda responsabilității sociale corporative (CSR-ul mult ridicat în slăvi) sau, mai nou, a sustenabilității a pierdut pe drum tocmai sensul moral al termenului de „responsabilitate”. O companie nu poate fi responsabilă în sens moral de vreme ce pune eficiența economică mai presus de moralitate, de vreme ce poate justifica o imoralitate ca un simplu accident, ca o fatalitate sau ca o întâmplare nefericită. Când angajatul unei companii se angajează în acțiuni pe care le numim generic „fraudă”, el ia o decizie morală, care presupune înșelarea încrederii, care presupune obținerea unor beneficii prin înșelăciune, prin lipsa onestității, prin disimularea adevărului, prin pervertirea unor instrumente în detrimentul cuiva și, totodată, în interesul propriu. Frauda, indiferent de ce spun juriștii, reprezintă în primul rând și în mod esențial un comportament imoral. Ea a devenit și ilegală întrucât a fost nevoie să existe o regulă instituționalizată și o entitate legitimă care să aplice măsuri punitive și corective, nu pentru că moralitatea e inferioară legii, pentru că nu ar avea ce să ofere.

Adevărata revoluție a responsabilității organizațiilor va începe atunci când cei din departamentele de Anti-Fraudă și de Conformitate, dar nu numai, vor înțelege această valență morală a fraudei și vor gândi comportamentul organizațional prin prisma complexității sale. Astăzi, suntem încă tributari unei gândiri segmentate, compartimentate, secvențiale: departamentele de Conformitate cu problematica lor, Controlul Intern cu specificitatea domeniului propriu, și similar pentru Anti-Fraudă, Audit Intern, Control Preventiv, Resurse Umane, Guvernare Corporativă și Responsabilitate Socială. Nu întâmplător există tensiuni sau lipsă de cooperare în multe organizații între aceste departamente. Acest lucru este vizibil și fără să îți petreci fiecare zi a săptămânii într-o organizație de business.

Adevărata revoluție a responsabilității organizațiilor va începe când top-management-ul însuși își va asuma leadership-ul moral și vor transmite pe verticală și pe orizontală semnale care să susțină comportamentele integre. Chiar dacă nu ne putem face iluzii că jocul duplicității va dispărea, scandalurile din ultimii ani, cazurile instrumentate pe diverse legislații anti-fraudă/anti-corupție, impun la o reflecție mai profundă asupra moralității în sfera afacerilor. Nu e suficient să fie aruncate pe piață concepte atractive precum „hazard moral” ca să se schimbe ceva. E nevoie de acțiune.

Pe 11 februarie 2016, Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics organizează prima ediție a unui eveniment care și-a propus să fie un punct de referință pentru această schimbare la nivel de profesioniști. Romanian Ethics & Compliance Forum nu e despre cât de frumoase sunt companiile și despre cât de mult fac ele pentru a promova integritatea, ci despre o schimbare la nivelul comunității profesioniștilor în conformitate, etică în afaceri, anti-corupție, anti-fraudă, managementul riscurilor, guvernare corporativă, responsabilitate socială etc. Este despre un prim pas în direcția unei schimbări de viziune, înspre prevenție bazată pe evaluare morală, juridică, financiară etc.

Întrebarea este cine din mediul de afaceri românesc este pregătit pentru ea?