Modificări la Codul Muncii

Hotnews a publicat ieri o știre în care era anunțată o modificare a Codului Muncii operată de actualul guvern în ideea stopării “muncii la negru” și reducerii costurilor procesuale pe care statul le are cu cazurile descoperite (amenzi, procese penale). Numai că modificările aduse Codului Muncii prin Ordonanță de Urgență sunt retrograde și total inutile. Din punctul meu de vedere, ca om care auditează fabrici și uzine, care știe ce este un contract de muncă, o fișă de pontaj, un control din partea ITM-ului sau muncă ilegală, aceasta modificare a legii este stupid realizată. Nu am de gând să fac analiză pe text acum, însă vreau să punctez câteva lucruri în ideea în care se va găsi măcar un gigel care să citească și să bage la cap pentru viitor.

(1) Cei care au scris respectiva propunere de modificare a Codului Muncii sunt cel puțin lipsiți de profesionalism. În preambul, adică în justificarea actului de modificare a legii, se afirmă că măsura legislativă se înscrie în programul de guvernare al PSD-ului, la măsura 1, intitulată … “Stimularea creării de noi locuri de muncă” (a se vedea Programul de guvernare 2017-2020, pag. 52-53, respectiv Programul de guvernare 2017-2020, var. 2, pag. 20). Din păcate pentru cei care au scris aceasta propunere, în Programul de Guvernare 2017-2020 nu există nici un rând cu privire la combaterea muncii ilegale, nu că acesta nu ar fi un deziderat; doar că PG e mai degrabă scris în ideea stimulării muncii legale, în timp ce propunerea legislativă e într-o notă exclusiv negativă. Cu alte cuvinte, în loc să stimuleze, legea combate. Adică o mentalitate învechită în care conformarea cu legea vine doar din frica de sancțiuni, de sancțiuni cât mai drastice.

De altfel, în preambul, autorul se plânge că presupusul “caracter disuasiv al sancțiunii penale a fost lipsit de efecte”.

(2) Din aceeași notă introductivă ne dăm seama că de fapt această modificare a Codului Muncii a fost scrisă pentru a da mai multe instrumente de control celor de la ITM ca să aducă mai mulți bani la bugetul de stat. E spus acest lucru aproape explicit: “Neadoptarea în regim de urgență a acestor măsuri va conduce la perpetuarea disfuncționalităților, precum şi la afectarea în continuare a respectării legislației în domeniul relațiilor de muncă, cu consecințe negative asupra lucrătorilor, a bugetului de stat, și, pe cale de consecință, a societății în general, prin menținerea unei capacități reduse de intervenție a organelor de control, în vederea combaterii muncii nedeclarate.” [subl.m.]

(3) (Ca toate actele adoptate de Guvernele Grindeanu și Tudose) Nici această propunere legislativă nu este însoțită de un studiu de impact. Așa cum ne-au obișnuit toate guvernele României, inclusiv cel de anul trecut, studiile de impact sunt mai degrabă facultative. Fiecare știe mai bine ce trebuie făcut, așa că deciziile de politică publică sunt niște chestiuni subiective, neîntemeiate pe studii, cercetări, analize, ci exclusiv pe dorința unuia sau altuia. Însă eu aș vrea să știu (cel puțin) următoarele lucruri:
(a) cât costă implementarea acestor modificări la nivelul angajatorilor?
(b) cât costă implementarea acestor modificări la nivelul autorităților?
(c) care este impactul estimat asupra sărăciei?
(d) care este impactul estimat asupra fenomenului muncii ilegale?
(e) care este impactul estimat asupra companiilor care intermediază forță de muncă (în special cea străină)?

Cine răspunde la aceste întrebări? Premierul Tudose? Madame Olguța? Brazilianu’?

(4) Una dintre prevederile introduse de noua modificare spune că: “Angajatorul este obligat să păstreze la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariații care prestează activitate în acel loc.” Eu știam că trăiesc în secolul al XXI-lea, nu în secolul al XIX-lea. De ce oare este nevoie de o copie a CIM la locul de muncă al angajaților? Doar ca să poată dovedi unui inspector ITM că acei angajați au contracte de muncă? Pai de ce nu ar fi suficient, de exemplu, o copie electronică? O astfel de măsură vine dintr-o eră în care ștampila încă era la putere, dar mă aștept ca, după 27 de ani de folosire intensă a tehnicii de calcul avansate în instituțiile publice, funcționarii să înțeleagă, dacă nu au competența de a gândi ei înșiși, că o imagine (copia scanată) a CIM este la vel de validă și valabilă precum o copie pe hârtie. Daca nu din motive care țin de statutul juridic al documentelor, măcar dintr-un spirit ecologist care ne impune să salvăm pădurile.

Scanarea si arhivarea documentelor este o chestiune banala nu doar pentru companii mari, care apeleaza la serviciile unor firme specializate, ci chiar si pentru o firmă care are sediul într-un apartament de bloc. Nu sunt necesare decât un scanner, un calculator sau laptop și un hard-disk extern.

(5) În ceea ce privește prezența fișelor de pontaj la locul de muncă, pot spune, pe baza experienței mele de auditor, că aceste documente nu dovedesc absolut nimic. Pentru a identifica încălcările legii, acolo unde există, fie se merge pe ponturi, fie pe controale intempestive care sunt realizate pornind de la niște matrici de risc pentru arii de activitate, tipuri de organizații și zone geografice. Sau poate că cei de la ITM și de la ANAF nu au aflat de așa ceva. Însă, tot în secolul al XXI-lea, aș prefera ca cele două instituții să se axeze mai mult pe latura preventivă și să ajute firmele să își facă treaba în mod corect, în loc să meargă în controale “ca să-i prindă”. Tot în secolul al XXI-lea, aș prefera să nu mi se ceară copie la copie, eventual și legalizată, doar ca să-și facă niște inspectori treaba.

Și mă tot întreb cum va face cel care are angajați care lucrează de acasă. Înțeleg nevoia de a verifica cât lucrează un angajat, nevoia de a verifica dacă există practici abuzive de tipul celor din audit, unde se lucrează și 12 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, dar ce te faci cu o firmă al cărui patron lucrează în fabrică nu 8 ore, ci 14, căci așa este în antreprenoriat?! Cu alte cuvinte, se dă o greutate prea mare fișelor de pontaj, iar asta pentru că în România nu știm să facem diferența între munca nedeclarată (cineva, de exemplu, patronul de mai sus, își poate asuma să muncească la el pe tarla 14 ore în loc de 8 cât are pe contract) și munca ilegală, munca forțată, precum și alte forme abuzive de muncă implicând categorii sociale vulnerabile. Un inspector ITM nu știe să se uite și în Codul Penal sau în alte legi când vine vorba de prezența unor minori într-o fabrică, ci el verifică exclusiv pe prevederile Codului Muncii. Dacă au peste 16 ani, grosso modo, nu mai contează decât contractul de muncă și pontajul.

(6) Poate că, înainte de a adopta măsuri tembele de acest fel, Guvernul României ar fi trebuit să investească în dezvoltarea REVISAL-ului. Nu se poate să avem un sistem electronic care pică, făcut cu o tehnologie de acum 10 ani, de o firmă a unui individ acuzat de corupție. Zic și eu!

(7) Sau poate că inspectorii de la ITM ar trebui să meargă mai des în control pe la firmele mici, care lucrează cu forță de muncă sezonieră, în loc să plece de la premisa că toate firmele sunt potențiali infractori și ca atare e mai bine să le punem acum să-și copieze contractele de muncă și să le distribuie în toate punctele lor de lucru. Sesizați cât de aberantă este acestă măsură?

(8) Ca om care merge prin fabrici și uzine, am învățat că există o mafie specifică traficului de forță de muncă pe care nimeni nu o poate opri. Această mafie este mână-în-mână cu angajați ai autorităților locale din domeniul muncii, cu vameși, polițiști etc. Nu se întâmplă doar la noi, ci peste tot în lume. Așa că vom găsi muncitori ilegali și în Germania, Spania, UK, dar și USA sau Canada. Problema reală care ar trebui să-i preocupe pe actualii guvernanți este ponderea muncii ilegale în economia românească și protecția angajaților. Din această perspectivă, în loc să facă experimente, poate ar fi cazul să accepte că sunt alții cu expertiză care ar putea să-i ajute să guverneze cu adevărat în interesul cetățenilor.

În final, aș vrea să mai spun ceva ce o să doară foarte tare, și anume că orice măsură de acest gen e de natură să afecteze încrederea investitorilor străini în România. O astfel de măsură nu contribuie la crearea de noi locuri de muncă, așa cum speră autorul documentului guvernamental, și nici măcar la scoaterea la suprafață a celor aflate în zona gri sau neagră a economiei. E un semnal prost pentru investitori căci în spatele unei astfel de măsuri este o dorință masivă de control, nu intenții serioase de a oferi un cadru economic coerent și corect. Iar o măsură guvernamentală sau de politică publică pe zona de dreptul muncii nu poate avea efecte pozitive la nivelul economiei atâta vreme cât se guvernează haotic o țară și lipsesc multe alte măsuri (pe zona de taxe și impozite, stimulente și oportunități etc.) complementare.