Calitatea învățământului preuniversitar din perspectiva factorilor de mediu și spațiului educațional

M-am întrebat adesea ce fel de aer respiră copiii mei în clasele în care își petrec o bună parte a timpului în care sunt activi. De câtă lumină naturală sau, mai bine spus, de ce fel de lumină și în ce cantități beneficiază în locul în care stau în clasă, având în vedere numărul mic și dimensiunile reduse ale ferestrelor, numărul mare de neoane, ecrane și cine știe ce alte dispozitive se mai perindă pe acolo. Sau dacă formatul clasei este cel mai potrivit pentru activitățile pe care le au de derulat pe parcursul celor 5 ani de studiu (clasele 0-4). Și asta numai în cazul ciclului primar, unde materiile sunt puține și mai închegate.

Subiectul acesta m-a preocupat atât de tare încât l-am avut în vedere și în studiul pe care l-am realizat pentru Centrul Syene pentru Educație pe tema integrării diverselor tehnologii în procesele educaționale și non-educaționale din școala românească. Acolo am avut ocazia să mă uit cu mai mare atenție la studiile realizate în diverse țări și să realizez că noi, în România, nu avem o abordare integrată la nivel de educație. Ba ne preocupă structura anului școlar, bursele de merit ori selecția cadrelor didactice, ba ne pierdem în hățișurile discuțiilor despre curriculum. Dar niciodată nu ne uităm la școală ca un întreg, cu tot ce ține de ea, de la accesul elevilor în școală la programul lor zilnic, de la condițiile de mediu din clase și din afara lor la resursele educaționale disponibile ș.a.m.d.

Cel mai bine am văzut această abordare când am colaborat cu mulți experți în educație la Strategia SMART-Edu: ministerul ne ceruse să facem bici dintr-o abordare reducționistă a unei teme extrem de importante și generoase. Așa că am ajuns ca, în loc să răspundem la întrebarea ”cum ar trebui să se producă transformarea digitală a educației românești pentru următorii 30-50 de ani?”, să ne preocupăm sectorial de „cum digitalizăm școlile din România?” Nu vreau să fiu înțeles greșit: demersul a avut o intenție nobilă, doar că a sfârșit, așa cum am și prevenit de altfel de la bun început, eu și alții, într-o asumare de către nimeni și în lipsa tuturor actorilor relevanți a unei chestiuni parțial realizate.

În urmă cu un an de zile, soția m-a consultat în privința unui proiect pe care liceul unde predă urma să îl depună spre finanțare la Primăria Sectorului 3. Interesant la acest proiect este faptul că au fost prevăzuți niște senzori care să măsoare anumiți indicatori de mediu: de la intensitatea luminii la cantitatea de CO2, PM 2.5 și PM 10, de la numărul de decibeli la fluctuațiile de temperatură pe parcursul programului școlar. Proiectul a câștigat competiția și acum se află în implementare. În perioada când discutam cu soția despre ce anume să nu piardă din vedere, am dat peste o informație interesantă de la BenQ, care a integrat senzori pentru măsurarea calității aerului în tablele lor inteligente. Declarația președintelui BenQ, Steve Chu, chiar dacă nu aduce informații noi și este mai degrabă un exercițiu de marketing, este importantă pentru că ne amintește ceea ce adesea uităm, și anume că rezultatele elevilor depind foarte mult de condițiile din sălile de curs. Chu a spus simplu că „the supply of fresh air helps reduce the aerosol spread in the room air and at the same time ensures that the ability of students to concentrate is maintained”.

*

Ideea din titlul acestei postări este, în fapt, ideea unei cercetări pluri-disciplinare, realizate de experți în ingineria mediului specializați pe analiza factorilor de poluare în clădiri, experți în sănătate publică și experți în discipline medicale relevante (oftalmologie pediatrică, pneumologie pediatrică etc.), experți în științele educației, experți în arhitectură și ergonomie, cu concursul unor tehnicieni care să instaleze senzori în săli de curs și să facă măsurători avansate pe diverși indicatori. Mai precis, aș vedea aici un consorțiu format din Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, facultăți relevante din cadrul unor instituții de învățământ de stat (UPB, UB, UAUIM și UNEFS), precum și centre de cercetare  specializate, care, împreună, să obțină fonduri pentru o cercetare experimentală într-un număr de școli din România.

Scopul unei astfel de cercetări ar fi dublu: pe de o parte, ar fi identificate problemele de mediu care afectează procesele educaționale desfășurate în școlile din România, și, pe de altă parte, ar propune recomandări de îmbunătățire a situației existente și un standard pentru investițiile viitoare în materie de infrastructură școlară.

Un prim pas de la care ar trebui să pornească un astfel de proiect este o taxonomie a tipurilor de școli din România în funcție de contextul lor, astfel încât, metodologic, analizele și experimentele să fie cât mai corect întemeiate. Pe de altă parte, o astfel de cercetare trebuie să fie longitudinală, adică să urmească schimbările care se produc în școlile pilot pe o perioadă destul de lungă de timp. Știu, nu există finanțări europene și nici naționale care să sprijine cercetările longitudinale. Dar măcar să se înceapă proiectul și să se atingă în maximum 2,5 ani de zile cele 2 scopuri menționate mai sus. Ulterior, se poate reveni cu studii de verificare a progresului la 9 și la 12 ani de la începerea proiectului inițial.

This is a text block. Click the edit button to change this text..