Îi pasă cuiva?

[RO][Education]

Notă specială

Textul care urmează nu a fost scris de un specialist în probleme de sănătate mintală și nici nu oferă vreun raspuns la probleme personale. Dacă te confrunți cu stări și emoții cărora nu le faci față sau pur și simplu nu îți găsești ritmul, energia sau motivația de a pune un picior în fața celuilalt, îți recomand cu tărie să apelezi la un specialist. Nu e o rușine să mergi la psiholog sau la psihiatru. E la fel de important ca orice alt serviciu medical și nu este o rușine să ceri ajutorul unei persoane calificate. Familia este importantă, prietenii sunt importanți, dar un specialist are competențele necesare de a te ajuta dincolo de sprijinul uman de care beneficiezi din partea celor apropiați.

Despre ce este vorba

De curând am aflat că un alt student al Facultății de Filosofie a Universității din București și-a pus capăt zilelor. Nu l-am cunoscut, dar nici nu este relevant acest aspect. Și asta nu din cinism, ci pentru ca vreau sa atrag atentia asupra unui fenomen, nu asupra unui caz. Cu alte cuvinte, aceasta intamplare nefericita nu este, cum ar spune un personaj, “un caz izolat”, “o poveste trista care incepe si se termina azi”. Dimpotriva, am cunostinta de mai multi fosti studenti ai acestei facultati care au ales aceasta cale. Multi, as zice eu, din generatiile de dinaintea si de dupa cea din care am facut eu parte.

In niste discutii purtate cu multi ani in urma, am incercat sa trag un semnal de alarma asupra acestui fenomen. Era chiar dupa ce aflasem de Marius Dumitru. Dar nimic nu s-a intamplat. Nimeni din conducerea facultatii sau din cea a universitatii nu s-a preocupat sa vada ce se intampla. Cel mai probabil ca nici nu s-a dat importanta la ceea ce spuneam. Si de ce ar fi facut-o?! Eram doar un fost student, fie el si student-doctorand, care isi pune intrebari. Cu siguranta ar fi fost nevoie de mai mult de atat: de o autoritate mai mare de partea celui care verbaliza acele preocupari, de argumente mai solide decat niste simple semne de intrebare etc.

Inca visam la momentul respectiv la un management profesionist al facultatilor si universitatilor, nu la sistemul colegial de acum. La manageri care inteleg sa trateze institutia ca pe o organizatie, nu ca pe un club de lectura. La manageri care sunt atenti la problemele beneficiarilor serviciilor educationale oferite de facultati, nu numai la statul de functii si betisoarele ce trebuie numarate prin cv-urile cadrelor didactice. La manageri care au viziune si anticipeaza posibile tendinte in comunitatea academica, care se angajeaza in proiecte pe termen lung care sa asigure sustenabilitatea programelor educationale si de cercetare, care construiesc un climat organizational orientat corect dpvd etic, care pun la fel de mult efort in proiecte care sa asigure independenta energetica a instituiei (ca tot e la moda azi!) ca si in cele privind dezvoltarea resurselor facultatii (de la biblioteca la experientele de invatare). Dar nu o sa vedem asa ceva prea curand in Romania.

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published.

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.