Anca Vasiliu și Marele Premiu pentru Filosofie al Academiei Franceze

Zilele trecute, tot documentând o întâmplare tristă din Parlamentul României, am dat peste o știre care a reușit să mă scoată de pe traiectoria pe care singur mă plasasem citind analize și interviuri din presa locală. Acea știre reconfirma ceva ce știam deja, și anume că Doamna Anca Vasiliu este un istoric al filosofiei la fel de mare precum Enrico Berti, Pierre Hadot sau Richard Sorabji. Nu am folosit cuvântul „filosof” pentru că termenul descrie o pluralitate de tipuri de a te ocupa de acest domeniu, iar eu mi-am dorit să o plasez pe Doamna Vasiliu într-un anumit grup de filosofi. Așadar, mi se reconfirma faptul că Doamna Vasiliu este un excelent filosof specializat în istoria filosofiei antice și medievale. Tot așa cum despre Peter Singer, de exemplu, am spune că este un excelent filosof al moralei/etician. Sau despre Arthur Danto că este un excelent filosof specializat în estetică și critica artei.

Acea știre spunea că Doamna Vasiliu a primit Marele Premiu pentru Filosofie al Academiei Franceze (*Le Grand Prix de Philosophie de l’Académie Française). Ca să înțelegeți valoarea acestui premiu trebuie să știți că el a fost creat în 1987 și se acordă anual unei personalități cu adevărat marcante a filosofiei franceze. Printre cei care au primit acest premiu se numără Alain de Libera, Barbara Cassin, Olivier Boulnois, Pierre Hadot, Jean-Luc Marion, Paul Ricoeur, Emmanuel Levinas și Gilles Deleuze, nume importante atât pentru cultura franceză, cât și pentru specializările lor filosofice la nivel internațional. Cu alte cuvinte, Doamna Vasiliu este în cea mai selectă companie care ar putea exista la nivel profesional în spațiul de limbă franceză, dar nu numai.

O astfel de recunoaștere a valorii muncii depuse de cineva în ani de tocit coatele prin biblioteci și pe la conferințe nu este un început de drum, ci un jalon al maturității profesionale. Premiul se acordă pentru o carieră îndelungată și încununată de multe rezultate notabile, nu pentru un proiect de cercetare anume sau pentru vreo carte. Pentru domeniul filosofiei, Marele Premiu al Academiei Franceze este maximum care poate fi obținut după zeci de ani de carieră. Nu există nici un alt premiu de o asemenea valoare; nici în Franța, nici în alte locuri din Europa ori de peste Atlantic. Iar dacă mă întrebați pe mine, și distincțiile acordate de Președintele Republicii pălesc în fața acestui premiu al Academiei.

Am observat în unele comentarii lăsate de Internauți la acea știre o atitudine toxică, de detașare brutală de personalitatea în cauză. De exemplu, un comentator spunea că Doamna Vasiliu a primit premiul respectiv pentru că a plecat din țară, ca și cum originile ei nu ar mai avea vreo relevanță. Pot fi de acord cu faptul că domnia sa a reușit o asemenea performanță doar pentru că a părăsit țara în anii 90 și s-a stabilit în Franța, unde a beneficiat de cu totul alte resurse și oportunități academice, dar asta nu poate înlătura nici bucuria, nici onoarea pe care cred eu că ar trebui să le simțim în acest moment. Și la fel ar trebui să fie cu orice cetățean român sau străin, care prețuiește legătura cu țara, cu originile sale sau ale familiei sale. Și, totodată, suntem datori să o respectăm tot așa cum dorim să fim și noi respectați, indiferent dacă ea este aici sau acolo.

Pe de altă parte, astfel de comentarii sunt totalmente nedrepte în raport cu cât a dat Doamna Vasiliu înapoi către tinerii români. Știu că este extrem de legată de colectivul de cercetare coordonat de Alexandru Baumgarten la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, dar și de foști colegi de la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Domnia sa susține în mod activ activitățile Centrului de Filosofie Antică şi Medievală de la Cluj și tinerii cercetători care se formează în programele de studiu și de cercetare păstorite acolo. De asemenea, coordonează revista Chora, care apare atât la editura Polirom de la Iași, cât și la Jean Vrin de la Paris.

Îmi imaginez că pentru mulți oameni din România astfel de lucruri nu au mare valoare. Ne-am obișnuit cu non-valoarea, cu impostura (vezi nenumăratele scandaluri legate de tezele de doctorat plagiate) în toate formele sale, încât acum e greu să mai spunem „Chapeau, Madame Vasiliu!”. Ne-am obișnuit să vedem tot felul de hahalere făcându-și loc în mediul universitar românesc și acaparând domenii sau subiecte de cercetare până la veștejirea lor completă. Doar că în Doamna Vasiliu, în colaborarea ei cu colegii români de la Cluj sau de la București, există o consecvență a profesionalismului pe care nimeni nu o poate contesta.

Eu am renunțat de mult timp la mediul academic românesc, dar îmi permit o recomandare pentru colegii de la Cluj-Napoca, și anume că acum este cel mai bun moment pentru a acorda Doamnei Vasiliu titlul de Doctor honoris causa (dacă nu au făcut-o deja și mi-a scăpat acest lucru). Nici nu vreau să compar oportunitatea acordării acestui titlu domnei sale cu același gest instituțional dar îndreptat în direcția unor personalități care nu au făcut nimic pentru universitatea în cauză, pentru comunitatea ei academică, sau în direcția unor personaje care se remarcă exclusiv prin influența politică pe care au la un moment dat. Mai mult decât atât, ar fi la fel de oportună și o conferință care să strângă specialiști din diverse țări și discipline care au lucrat cu Anca Vasiliu și care să prezinte pozițiile lor pe teme abordate în trecut de dânsa. Un volum născut dintr-un astfel de eveniment ar fi la fel de apreciat precum cele care au fost publicate în onoarea lui Jean Jolivet sau Pierre Hadot.