A fost votată legea privind protecția avertizorilor de integritate ... într-o nouă formă strâmbă

Ieri, 13 decembrie, Camera Deputaților și-a dat votul pe legea de transpunere a Directivei (EU) 2019/1937 privind protecția avertizorilor de integritate. Din păcate, parlamentarii coaliției de guvernământ nu au înțeles nici spiritul solicitărilor primite de la Președintele României și Comisia Europeană, nici spiritul în care a fost elaborată directiva respectivă. Mai mult, nu au înțeles că nu poți veni cu amendamente peste noapte, pe care să nu le discuți cu nimeni. Societatea civilă s-a arătat în mai multe rânduri interesată și dispusă să ajute Comisia Juridică din Senat, și, acum, în ultimă fază, pe cea din Camera Deputaților, dar nimeni nu a fost interesat să audă punctul ei de vedere.

Ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul României ne arată faptul că PSD-PNL-UDMR și Minoritățile nu își doresc deloc ca acest instrument să funcționeze. Se tem să lase avertizarea anonimă „la liber”, adică se tem ca oricine să poată raporta nereguli și în același timp să se protejeze ascunzându-și identitatea în spatele anonimatului. Se tem căci în felul acesta oamenii vor avea curajul să avertizeze cu privire la neregulile făcute de politicieni și acoliții lor fără să mai existe pericolul unor răzbunări sau șicane.

Dacă în forma anterioară a alineatului 2 de la articolul 6 ceruseră ca „avertizorul anonim” să își dea datele de contact, să își decline calitatea în care efectuează raportarea și contextul profesional în care a obținut informațiile, să spună cine este persoana vizată de raportarea sa, dacă îi este cunoscută, să descrie faptele susceptibile să constituie încălcare a legii și, după caz, să ofere probele în susținerea raportării, fără să uite să menționeze data (da, data raportării!), acum au renunțat la chestiunile care conduceau la identificarea avertizorului și i-au pus în cârcă sarcina temeiniciei celor semnalate. Cu alte cuvinte, avertizorul care nu dorește să își decline identitatea trebuie să aducă „indicii temeinice” pentru ca raportarea sa să nu fie clasată.

Cineva care citește legea precum un roman s-ar putea să nu înțeleagă de ce anume o astfel de modificare este la fel de toxică precum precedenta. Am încercat să explic și pentru Europa Liberă, dar poate nu s-a auzit până în Dobroești sau Satu Mare și e bine să reiau.

În primul rând, expresia „indicii temeinice” este o instituție juridică introdusă în  Dreptul procesual penal, alături de „probă”, ca temei al unor acte juridice îndreptate împotriva cuiva. De exemplu, la articolul 68, alin (1) din Codul de Procedură Penală, se definesc „indiciile temeinice” ca situația în care „din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta.” La articolul 91, alin. (1), „indiciile temeinice„ pot constitui temeiul unei interceptări: „Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu […]”. La articolul 143, „indiciile temeinice” reprezintă un temei pentru dispunerea de către procuror a actului de reținere a unei persoane: „Măsura reţinerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare penală faţă de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.” La articolul 202, alin. (1), „indiciile temeinice” sunt reiterate ca posibil temei al unor măsuri preventive: „Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.”

Am adus în discuție aceste pasaje din Codul de Procedură Penală ca să fie foarte clar faptul că expresia respectivă nu este deloc inocent introdusă în legea privind protecția avertizorilor de integritate. Nu este o formulă retorică, ci un instrument de natură juridică, care, pentru cei familiarizați cu limbajul tehnic al domeniului, spune foarte multe lucruri … tehnice.

Mergând mai departe cu argumentația mea, trebuie să precizez că nu mă interesează aici istoria conceptului de „indicii temeinice”, că a fost în vechea doctrină procesual penală din România (cea din 1968) și că apoi a fost înlocuită cu „suspiciuni rezonabile”, ca, după sesizarea Curții Constituționale (2018), să se revină la „indicii temeinice”. Nu rețin aici nici faptul că în Convenția Europeană a Drepturilor Omului există sintagma „motive temeinice”, care acoperă semantic exact expresia „indicii temeinice”. Ceea ce îmi atrage atenția este faptul că „indiciile temeinice” presupun o judecată echilibrată, obiectivă, aplicată asupra unor date/informații (cu garantarea drepturilor procesuale!) în vederea dispunerii unor măsuri de natură procesual penală de către magistrați. Cu alte cuvinte, avertizorul care dorește să fie anonim, spre deosebire de cel care raportează fapte cu divulgarea identității sale, trebuie să fie capabil să pună în joc o gândire similară cu cea a unui magistrat și să evalueze datele/informațiile pe care le furnizează prin avertizarea de integritate pe care o face. Dacă în cadrul avertizării sale el nu va oferi „indicii temeinice”, atunci raportarea sa va fi clasată în mod automat.

Sper că acum a devenit puțin mai clar de ce o astfel de formulare a acelui alineat din legea privind protecția avertizorilor de integritate duce la ceea ce în drept se numește „inversarea sarcinii probei”. Practic, unui avertizor anonim i se cere să poată furniza „indicii temeinice”, adică informațiile transmise să conțină elemente pe baza cărora un magistrat sau un inspector de integritate să poată decide dispunerea unor măsuri. Iar asta descurajează, în opinia mea, pe cei care doresc să raporteze nereguli, poate dintre cele mai grave, protejându-se de abuzuri.

Această situație generează și o disproporție masivă între avertizorul anonim și cel care își declină identitatea: cel din urmă trebuie să descriere faptele susceptibile să constituie încălcare a legii, în timp ce primul trebuie să furnizeze „indicii temeinice”. Iar asta reprezintă o discriminare între cele două categorii de avertizori, exact așa cum susține colegul meu Radu Nicolae pentru Libertatea.

Aceasta nu este singura problemă a legii. Mai sunt multe altele despre care s-a tot discutat. De la ierarhia tipurilor de avertizare (nu a canalelor de raportare, așa cum spune legea) până la contradicțiile din text cu privire la buna credință a avertizorului. Nu am timp să revin asupra lor, dar vă las pe voi să le descoperiți din alte intervenții ale mele și ale colegilor mei din societatea civilă. În partea dreaptă (mai jos!), veți găsi comunicatul de presă dat de mai multe organizații cu privire la legea votată ieri. Am pus aici comunicatul respectiv pentru că printre semnatari este și European Ethics & Compliance Association.