Platon (2021), Opera integrală. Volumul I: Apărarea lui Socrate. Criton. Eutyphron. Charmides. Alcibiade I. Ion. Hippias I. Hippias II. Protagoras. Laches. Theages. Lysis; Tr. Andrei Cornea, Humanitas, București, 581 p. ISBN: 978-973-50-6605-5.
Foarte probabil că nu sunt mulți oameni care să se entuziasmeze la fel de tare ca mine când aud că apare o nouă traducere din cine știe ce autor antic. Pentru mine, acesta este un semn de sănătate pentru cultura unei țări. Existența acestor traduceri, și în mod special a edițiilor bilingve și a celor critice, funcționează ca un barometru: cu cât ai mai puține, cu atât te izolezi mai mult în naționalisme și mistificări, în incultură și diletantism, în forme fără fond și sărăcie intelectuală. Dimpotrivă, când ai o piață a traducerilor din autori clasici și a edițiilor critice — așa cum este în Marea Britanie, Franța, Italia, Belgia, Germania și în multe alte locuri –, deja poți vorbi de receptare, de scholarly work (cercetare, mai pe românește!) și programe academice pentru susținerea unor astfel de întreprinderi.
România nu este în situația fericită a țărilor enumerate de mine. Chiar aș spune că ne caracterizează o sărăcie asemănătoare cu cea din pozele cu Ferentariul anilor ’90, unde, printre blocuri de muncitori nefamiliști îngropate în mizerie și zoaie, se zăreau ici și colo blocuri comuniste și vile impunătoare. Altfel spus, avem edituri care publică tot felul de rebuturi (traduceri făcute după alte traduceri și, mai ales, de oameni care nu se pricep deloc la autorul în cauză sau la domeniul respectiv) și câteva insule de normalitate, care scot, din când în când, câte o carte eveniment.
Platon Opera Integrală (POI) este o astfel de carte eveniment. Pentru cel puțin patru argumente. În primul rând, vine să suplinească o nevoie a publicului românesc, fie el specializat sau nu. Și anume că nu avem o colecție completă a textelor lui Platon redate în română. Avem o ediție Opere (PO) inițiată și coordonată de Constantin Noica și Petru Creția, rămasă neterminată, și avem traduceri disparate ale unor texte platoniciene, publicate de diverse edituri, în formate și stiluri care îngreunează mai mult sau mai puțin lectura și înțelegerea textelor antice. Cu mici excepții, toate aceste ediții se găsesc mai degrabă în anticariate decât pe tarabele librarilor.
În al doilea rând, era nevoie de o traducere care să aducă textele platoniciene în limba vorbită astăzi. Toate traducerile anterioare folosesc formule învechite și exprimări care îi dau lui Platon un aer sobru, nefiresc. După cum observă și Andrei Cornea în Notă asupra ediției, limba greacă în care scria Platon era limba vorbită în timpul lui (p. 8), nu a pedanților și pudibonzilor din secolul al XX-lea. De asemenea, era nevoie de mai multă coerență în redarea termenilor „tehnici” din textele lui Platon, lucru care lipsește din aproape toate variantele anterioare. Cornea menționează mai mulți termeni grecești care au suferit de acest neajuns: idéa și eídos, andreía, sophrosýne, téchne, epistéme, sophía, mousiké, dóxa, synousía.
Aparițiile unor traduceri în română din autori antici nu sunt pe atât de dese pe cât și-ar dori unii dintre noi. Avem mari zone total neacoperite. Isocrate, Calimah, Hipocrate sau Galen, doar ca să numesc câțiva autori cu opere însemnate, nu au ajuns niciodată să fie cunoscuți în afara cercului de specialiști, iar alții, precum filosofii presocratici și autorii de tragedii (Euripide, Eschil și Sofocle) ar merita să fie reluați. Din acest punct de vedere, aș alătura proiectul traducerii operei integrale a lui Platon inițiativei lui Alexander Baumgarten de a scoate o ediție Opere complete cu textele lui Aristotel (din care au apărut deja trei volume) sau inițiativei fostei mele colege Filotheia Bogoiu de a ne oferi o versiune locală a Stoicorum veterum fragmenta, adică a colecției de fragmente din vechii stoici pusă cap la cap de Hans von Arnim la începutul secolului al XX-lea.
Nu în ultimul rând, trebuie să avem în vedere faptul că o lucrare monumentală de acest fel ar putea impulsiona și pe alți filologi cu pregătire în filosofie să se înhame la proiecte similare. Pandemia ne-a oferit o oportunitate de a ne așeza din nou la masa de lucru și de a ne găsi răgazul necesar pentru asemenea eforturi de apropriere a unor autori clasici. Din păcate, editurile din România nu sunt prea generoase la acest capitol; Humanitas și Polirom sunt cam singurele care au îmbrățișat astfel de traduceri, care necesită, pe lângă un traducător bun, și redactori de carte pricepuți, și consultanți și corectori excelenți, și resurse financiare consistente.
Eu nu mi-am propus să scriu o recenzie. Eu însumi aș avea nevoie de ceva mai mult răgaz pentru a așterne pe hârtie o analiză a traducerii. Poate într-un viitor nu prea îndepărtat îmi voi găsi timpul pentru așa ceva, dar pe moment, pentru a contrabalansa cumva, vreau să amintesc câteva lucruri care nu-mi plac sau pe care mi le-aș fi dorit de la primul volum POI.
Toate aceste observații nu sunt legate de efortul traducătorului, ci mai degrabă țin de partea editorială. Și aș începe cu faptul că volumul este extrem de gros, ceea ce îl face greu de utilizat. În plus, grosimea exagerată și deschiderile repetate afectează foarte repede legăturile paginilor. După mintea mea, ar fi fost de preferat o variantă slim, care să împartă pe mai multe volume decât și-a imaginat Andrei Cornea această întreprindere. Chiar aș spune că mi-ar fi plăcut să fie o ediție bilingvă, chiar dacă ar fi prelungit munca și ar fi încărcat nota de plată a editurii. Inevitabil, POI va deveni pentru mulți ani de acum încolo un instrument de lucru pentru cei care vor să studieze scrierile lui Platon, iar a avea și textul grecesc pe pagina alăturată ajută mult.
Există și ceva care mă supără în mod deosebit, un neajuns care putea fi ușor evitat: paginația standard a textelor lui Platon apare în marginea interioară a paginilor, nu în cea exterioară, așa încât este dificil să navighezi printre paragrafele platoniciene folosindu-se de numerotarea paginilor din ediția Stephanus. Sper ca redactorii colecției să procedeze la corectarea acestui lucru la viitoarele volume.
De asemenea, ar fi fost binevenită introducerea în partea de început a unei liste a tuturor scrierilor platoniciene, cu indicarea volumelor POI în care se vor regăsi. Eventual cu o concordanță, care să ne trimită la celelalte ediții în limba română, acolo unde există. A le trece pe coperta IV sau pe „mâneca” supracoperții poate părea interesant din punct de vedere estetic, dar nu-i conferă unei liste de felul acesta nici un fel de statut în economia volumului. Totodată, încă sper la un indice de nume și la unul tematic pentru fiecare volum în parte, care să nu fie concepute în mod neapărat de traducător. Și redactorul ar putea să facă acest lucru cu ajutorul unui DTP-ist.
Închei prin a îi ura profesorului Andrei Cornea putere de muncă și răgaz pentru a finaliza acest proiect ‘gigantesc’. Așa cum spunea Bernardus Carnotensis, un gânditor neo-platonician din secolul al XII-lea, vedem (mai) departe fiindcă ne-am cocoțat pe umerii unor giganți. Platon și Aristotel sunt poate cei mai cunoscuți dintre acești giganți. E timpul să îi cunoaștem mai bine, dar și să facem cunoștință cu ceilalți.
