Despre corupție și anti-corupție în România

Am spus de cateva ori pana acum ca fenomenul coruptiei in Romania poate fi asemanat fara nici o problema cu prelucrarea prin aschiere: strungarul se apuca sa faca dintr-o ‘bila’ un frumos cap de galerie si prelucreaza lemnul pana nu mai ramane nimic din el, iar apoi ia rumegusul rezultat acasa ca sa-l foloseasca pe post de umplutura la izolatia brazdei din gradina caci “oricum se arunca”. Din bila nu mai ramane nimic sau aproape nimic, dar el, strungarul, se alege cu rumegusul. Asa si la noi: prin abuzuri repetate, prin influente ilicite si prin conflicte de interese de toate felurile, un ministru sau un director de institutie publica devalizeaza pana la epuizare fondurile institutionale. Zona de infrastructura ne ofera nenumarate exemple. Asa a fost cu investitiile in autostrazi, dupa care nici macar autostrazile nu au ramas. De exemplu, pe A3, desi lucrarea principala s-a finalizat, nici macar nu s-au facut iesirile care ar fi legat autostrada de localitatile limitrofe (inclusiv Bucuresti); e ca si cum nu ar fi. Mai mult decat atat, acum, la finalul lui 2015, un prim-ministru a decis din pix taierea unor sume alocate anterior unor proiecte pe fonduri europene doar pentru ca el nu crede ca vor fi facute pana la finalul anului. Un alt exemplu, de data aceasta din zona educatiei, este reprezentat de programul de construire de sali de sport in locuri unde scolilele aveau toaleta in curte sau erau lipsite de populatie scolara. Diverse firme au supt la fondurile ministerului condus de un ministru suspect de coruptie, iar in urma au ramas cel mult niste cladiri inutile; multe din lucrari sunt inca in conservare, dupa cum relateaza presa.

Anti-coruptia in Romania e la fel precum coruptia: mai bine ascundem strungul sau il blocam sudand o bara pe undeva decat sa-i profesionalizam pe cei care il folosesc. Mai bine ne ascundem in spatele unor proceduri si legi strambe, caci, nu-i asa, “e mai bine sa avem legi strambe sau imperfecte decat deloc”. Eu inca nu ma dumiresc de ce am nevoie de codurile de conduita in fiecare institutie de vreme ce unii cred ca Legea 7/2004 reprezinta reperul atotcuprinzator al comportamentului functionarilor publici. Sau de ce avem nevoie de consilieri de etica de vreme ce singurul lor rost este sa completeze tot felul de Excel-uri (mai noi o baza de date online) iar 99% dintre ei oricum nu sunt in stare sa conceapa si sa livreze un program anual de training de conformitate (caci codurile de conduita oricum nu vorbesc despre etica, despre integritate, ca sa folosim un sinonim, ci despre conformitate) sau macar sa ofere consiliere.

Anti-coruptia este un basm, chiar daca sunt cativa oameni care se zbat sa faca putin mai mult, mai bine si cu impact. Este un basm pentru ca exista o mare masa de gigei care inca simt nevoia de a le fi frica de lege, de “bratul lung” al legii (“unde-i lege nu-i tocmeala”, “daca nu exista o lege, nu va fi respectata”, “daca nu avem o prevedere legala si o procedura aferenta, oamenii nu vor misca in front”), de institutii si judecatori in sensul cel mai larg cu putinta. E precum frica de streang sau frica de nuia: speram ca simpla vedere a funiei atarnand de o creanga sau simpla vedere a unei nuiele sa schimbe atitudinea si comportamentul indivizilor, dar in realitate nu sunt nici suficiente, nici necesare. Speram ca frica sa pazeasca pepenii, dar nimeni nu explica oamenilor de ce trebuie sa fie integri, de ce asta ii poate afecta direct.

Nu facem decat sa ne furam caciula.