Maioresciene: Suntem goi şi o strigăm cu în gura mare

Sunt sigur că Titu Maiorescu habar nu avea că textul lui de la 1868 în care vorbeşte despre forma fără fond va fi la fel de actual şi la aproape 150 de ani de când l-a aşternut pe hârtie. Dar aceasta este o realitate cu care noi trebuie să ne confruntăm, nu Maiorescu. Pe el îl doare la bască, sau nici acolo, că forma fără fond a devenit un brand românesc.

Ce ne spune nouă astăzi această expresie? Probabil cel mai adesea ne trimite cu gândul la ineficienţă, neprofesionalism, mimetism. Gândiţi-vă cincisprezece secunde la romanul pornografic românesc şi textele marchizului transpuse într-o variantă macabră de sorginte hollywoodiană (a se vedea serialele de genul Rome, True Blood, Californication etc.). Gândiţi-vă zece secunde la toate acele legi pe care noi le-am preluat prin procesul de transpunere a acquis-ului comunitar fără să primim a se schimba ceva în mod real, fără a măsura ex-post impactul lor. Gândiţi-vă 5 secunde la toate acele formate de televiziune pe care le-au preluat pe bani grei trusturile media, dar fără a investi vreodată în producţii locale, în regizori români, în scenografi români, ori chiar în propriile vedete. Sau, dacă îmi este permis să vă sugerez, gândiţi-vă o secundă la toate acele cuvinte care dau bine în mediul de afaceri românesc dar fără nici o acoperire în realitate: un “public speaker” care vorbeşte despre orice, dar căruia îi lipsesc competenţele reale în domeniul pe care îl abordează; un training sau o consultanţă de “branding personal” pentru un tânăr absolvent de facultate sau chiar în cadrul serviciilor de orientare în carieră oferite de universitate, fără ca gigelul nostru să aibă substanţă ca să umple acel “brand”; “inovare” fără “novum”, doar prin localizare ş.a.m.d.

Nu m-aş îndepărtat de acest ultim exemplu. E mult prea cu “fainoşag” ca să nu stăruim în miezul lui, să-l demontăm şi să-l aruncăm apoi la tomberonul lucrurilor care ne enervează până acolo încât ne-am face jurnalişti la TNR doar ca să relatăm din când în când de la faţa locului, adica din meandrele concretului.

Şi ca să nu pedalăm pe o bicicletă medicinală până facem spume, vă ofer un citat de rumegat cu niscaiva turtă dulce şi un tub de pastă de dinţi.

“Ca public speaker am pus intotdeauna pret pe capacitatea de a inspira si de a fi memorabil prin continut!”

Ce ne spune autorul acestui comentariu memorabil, din ţara lu’ Hăiţbuck?! Ăăăăăă, că ca public speaker e mai important cum transmiţi decât ce transmiţi?! Dacă publicspeakerul este ciubotă, dar reuşeşte să impresioneze pe cineva, cine credeţi că este prostul?!

Un alt citat, acelaşi autor:

“Îmi propun să armonizez experiența mea de leadership cu cea de public speaker, pentru a te transforma într-un lider care să aibă speech-uri remarcabile şi de impact. Un lider conduce prin forța cuvintelor sale, prin puterea lor de a creiona un viitor! Împinge-ți propriile limite dincolo de zona ta de confort, vei fi fericit(ă) să descoperi că POȚI!”

Hăiţ! Mă Cocoşilă, ia zi, mă, cum e cu “armonizarea experienţei tale de leadership cu cea de public speaker” ca “să mă transformi” pe mine “într-un lider (sic!) care să aibă speech-uri remarcabile şi de impact”?!

Ca să nu fiu bănuit de vreo prejudecată, vă propun să vedem cum se prezintă un alt publicspeaker neaoş:

“Acum 4 ani, după ce am fost disponibilizat din jobul pe care îl aveam atunci, mi-am adus aminte cât de mult îmi doream să fac ceva din pasiune. Şi în acel moment mi-am pus o întrebare pe care ţi-o recomand doar dacă eşti pregătit(ă) să-ţi dai viaţa peste cap:
„Ce fac eu acum cu viaţa mea? Ce m-ar împlini cu adevărat? ”

Răspunsul l-am găsit în dezvoltarea personală, de care eram interesat de mai mulţi ani dar numai la nivel teoretic. Diferenţa a fost că de această dată, după ce am ascultat un program audio a lui …, chiar am aplicat acele lucruri!

Am început să mă instruiesc din ce în ce mai mult, participând la evenimente live cu mari traineri internaţionali …

La aceste evenimente am practicat activităţi dinamice care mi-au crescut foarte mult încrederea în propriile forţe, cum ar fi fire-walking (mersul desculţ pe cărbuni încinşi), arrow-breaking (se rupe o săgeată cu zona cea mai moale, de sub gât) şi board-breaking (se sparge cu mâna goală o placă din lemn de 2,5 cm).

Astfel am ajuns să îmi dezvolt încrederea şi abilităţile de comunicare şi să îi ajut şi pe ceilalţi să facă acelaşi lucru.”

Era să scap nişte cuvinte din romanele mai sus amintite, dar m-a emoţionat titlul acestui blog. Aşa că, mă Ioane, ia spune-ne tu nouă cum vine asta: fuseşi tu disponibilizat şi după ce ai ascultat un program audio şi ai mers pe cărbuni încinşi ai devenit publicspeaker?! Păi aşa ne fură, mă, vorba? Dacă dai cu “karata”, tu crezi că o să scoţi oul din sticlă, mă?!

Să vă fie cu băgare de seamă, nu toţi cei care antrenează oamenii să îşi depăşească tracul sunt de nivelul ăsta. Sunt unii mai cu felinarul la poartă, dar rari sunt taică, rari. Iar onestitatea, că de o etică profesională nici nu poate fi vorba, caracterul, sunt la fel de importante ca la orice om de afaceri serios: dacă îl manifeşti, eşti recunoscut, dacă nu, atunci te lauzi că eşti bazat şi dai tunuri.