Calendarul școlar: experimentul Cîmpeanu și analiza Deca

În urmă cu aproximativ un an și jumătate, pe când ministrul Educației era Sorin Cîmpeanu, s-a decis din pix, din pixul lui, că trebuie adoptat un calendar școlar împărțit pe module. Fără nici un fel de analize, adică fără nici un fel de dovadă care să arate că o astfel de împărțire aduce beneficii elevilor și profesorilor, un politician ajuns ministru, fost/actual rector la Agronomie și acuzat de plagiat, a impus o schimbare fundamentală de arhitectură educațională, și anume modul cum arată un an școlar.

Deși la acel moment i s-au reproșat nenumărate lucruri în legătură cu această măsură, ministrul Cîmpeanu își uza pantalonii pe scaunele din studiourile de televiziune pentru a ne convinge de ce este important să se schimbe cum arată calendarul școlar. Nu a contat opoziția profesorilor și nici ce au spus unii specialiști neafiliați politic, ci doar ce credea ministrul ca și cum politicile publice ar trebui să reprezinte voința de moment a unui om, fie el și ministru.

Pe de altă parte, trebuie reținut faptul că ceea ce numim „calendarul școlar” nu este o banală împărțire pe săptămâni a unui an școlar, ci o programare de activități în temeiul unor obiective de învățare, care presupune tot felul de calcule (de la cele ce țin de numărul de ore pentru discipline până la cele financiare care privesc nu atât plata profesorilor, cât costul per elev pentru activitățile didactice). Astăzi, adică la momentul la care scriu aceste rânduri, actualul ministru cere o analiză privind „calendarul Cîmpeanu”. Tot actualul ministru ne spune, după cum relatează presa, că pedagogii apreciază că este bine să se alterneze perioadele de activitate cu cele practice, deși nu este clar dacă această alternare se aplică la activitățile unui elev pe parcursul unei zile sau pe o perioadă mai lungă de timp.

Dar nu mă pun eu de-a curmezișul unei analize. Eu am mai degrabă niște întrebări. Unele par chiar retorice, deși nu sunt. Însă știu sigur că nimeni de la minister nu îmi va răspunde. Nici oficial, nici neoficial.

Și iată întrebările:

(1) Dacă analiza a fost solicitată la finalul anului școlar 2022-2023, de ce mai sunt necesare câteva luni pentru a fi finalizată? Nu au fost suficiente 2 1/2 luni pentru documentare, analiză și scrierea unui raport de 30 de pagini?! Sau iar ne pierdem în documente de 100 de pagini de inutilități?!

(2) Cui i-a fost solicitată analiza? Centrului de Polici și Evaluare? Păi ăia nu sunt tot cercetătorii veseli de la IȘE care făceau studii de percepție ca să determine lucruri de profunzime?!

(3) De ce ne raportăm la ce spun pedagogii și nu ne uităm mai cu atenție la ce spun psihologii specializați pe impactul proceselor educaționale asupra elevului? Sau de ce nu ne uităm la toată literatura de specialitate din străinătate? Nu ce scrie OECD și atât, ci studiile peer-reviewed din revistele de specialitate din ultimii 60 de ani. (Nu mai lăsați toți incompetenții să propună experimente de tipul „calendarul Tîmpeanu”.)

(4) De ce facem o analiză despre calendarul școlar și nu facem o analiză mai amplă despre cum afectează școala în formatul actual (cu tot ce presupune ea) elevul român? Și să ne uităm și la numărul de discipline și acoperirea tematică per disciplină (încărcarea curriculară), și la condițiile din școală (de la ce ține de lumină până la poluarea cu praf), și la programul zilnic al unui elev etc. (Ah, fiindcă este greu să faci studii serioase atât de cuprinzătoare într-o țară în care incompetența a pus stăpânire pe aproape toate instituțiile statului!)

Știu că iar îmi doresc să ne propunem și să realizăm un Mercedes, deși noi avem un proiectant care știe doar să picteze biserici, un mecanic care a lucrat pe tractoare de acum 50 de ani și un tinichigiu care, la bază, era fierar și făcea potcoave pentru cai morți.