Din nou despre "primopatie"

“Eu am fost primul care a spus cutare lucru.” “Prima carte despre subiectul S.” “Singura carte din domeniul D.” Sau dupa cum o recomanda un cunoscut pe o individa: “Prima persoana din Romania certificata sa…” Cu alte cuvinte, romanul, mai abitir decat alt chirias al acestei bucati de univers, se crede primul in toate si chiar solicita sa i se faca statuie. Nu, nu este vorba despre o practica de marketing — de “branding personal” dupa cum ii spun unii acum –, ci o patologie care are la baza un fenomen psihologic, si anume o reprezentare distorsionata despre propria persoana, despre propriile competente si rezultate. Cei care sufera de “primopatie” simt nevoia sa-si afiseze pe frunte, in piept, pe brat si pe dos, eticheta de “primul in x lucru”.

Cunosc atat de multe cazuri de acest gen incat uneori incep eu insumi sa ma intreb daca nu cumva Dumnezeu a gresit adresa atunci cand le-a spus evreilor ca sunt semintia aleasa. Romanii par a fi exact asa: primul la facut asta, primul la ailalta, primul in sus, primul in jos, primul la nascare (nu esuase Noe prin Carpati?! nu au fost romanii primul popor crestinat din Europa, de sfantul Andrei, bineinteles?!) si primul la gimnastica (de parca lotul olimpic de fete ar fi format din super-eroine).

Corolarul acestei primopatii este un puternic sentiment de persecutie: cineva ne vrea raul, cineva ne fura ideile si nu recunoaste nimic, cineva ne saboteaza munca. Pai daca suntem primii si nu am reusit mare lucru, atunci, cu siguranta, asta se datoreaza faptului ca exista o miscare sau niste indivizi care colporteaza impotriva noastra. Cum, am publicat o carte, prima din domeniu, iar unii spun ca nu aduce nimic nou, nici macar la nivel de informatie, ca este o dovada de diletantism?! Cu siguranta acele personaje sunt carcotase, rau intentionate sau pur si simplu au ceva cu mine.

Cei care sufera de primopatie vad in orice critica un atac personal, un afront adus inteligentei ancestrale la care ei au acces. Orice critic este, de fapt, un reprezentant al celui-care-nu-trebuie-numit. Totodata, contestarea calitatii muncii sau pretentiilor de primordialitate devine pentru bolnavul de primopatie un motiv de asumare si mai puternica a pozitiei.

Imi aduc aminte cum un tovaras cerea sa i se recunoasca meritele de a fi formulat pentru prima oara o cutare idee. Scrisese si el pe un blog o recenzie la o carte si isi punea o intrebare. Unul s-a apucat sa scrie o carte de analiza pornind de la o intrebare similara. Insa bolnavul nostru cerea ca respectivul autor sa scrie un articol in care sa-si puna cenusa in cap pentru faptul ca nu l-ar fi mentionat la bibliografie sau macar intr-o nota de subsol. Ar fi trebuit sa faca o astfel de mentiune? Exista o obligatie etica de a o face in prima instanta? Cu siguranta este o nota de onestitate, daca autorul si-a insusit ideea, dar a invinui o persoana de furtul unei idei necesita si o argumentare serioasa care sa scoata in evidenta apropierea dintre cele doua formulari.

Un exemplu similar este acesta, preluat de pe platforma researchgate.net:

Articolul incriminat (Sursa: researchgate.net)

Feedback-ul compatriotului la articolul de mai sus (Sursa: researchgate.net)

“As I initiated the idea of using RG Score in the CVs in 2012, so I am the firs one ever to talk about such useful usage, therefore it is an indication that I strongly believe that RG metrics its well put together. It shows a person’s involvement in communicating in a NON FORMAL , not 100% SCIENTIFIC language as is required by Journal papers. It is not nice that initiators are not recognized in articles, not even a simple thank you. Since I initiated the use of RG score in CV in September 2012, a simple Google search will show that many CVs are already using it and some articles were published, but nobody put the minimum effort to say Thank you to …..But, I am glad to see the RG Score being used. So, the journals are journals, but the involvement on RG it shows a specific type of community participation. Than is important for a scientist, or a future scientist, better then Facebook.

Given the lack of recognition and acknowledgement (see the QUESTION and the HUGE discussion at ResearchGate)

I am more careful what I talk about and how. It is not nice to still [sic!, nota mea] ideas, much more so in a community that pretends to be scientific. And I DO NOT SEE my name in this article anywhere, so here we are about conversations on Research Gate. Perhaps we shall discuss about Ethics on RG ? Good Idea.”

Prima ipostaza in care ar fi aparut tema articolului incriminat (Sursa: researchgate.net)

Individul din exemplul initial, nu din cel de pe researchgate, solicita un fel de reparatie morala, doar ca, in conditiile respective, ea nu-si are locul. Autorul blamat a venit cu ideea in urma unei discutii cu colegii la bere, nu consultand bloguri. Ce este important pentru primopatie este tocmai aceasta protejare a statutului: conteaza mai mult ca Gigel a fost primul decat calitatea lucrului la care a fost primul. De exemplu, cineva incerca sa convinga un public ca are competenta necesara de a vorbi despre subiectul S pentru ca este prima persoana certificata in domeniul D^s. Legitimitatea, in acest caz, este data exclusiv de statutul de a fi fost prima persoana certificata, nu de KS-ul persoanei. Daca esti atenta la prezentarile sale, la discursurile pe care le tine, la modul cum vorbeste despre S1, S2, S3 observi ca nu detine minimum de knowledge & skills (KS). Are un minim de informatii, cu care mascheaza absenta KS-ului, si reuseste sa prinda diverse contracte exclusiv pe baza faptului ca a fost “prima persoana certificata din Romania”.

Primopatiile au ajuns sa se manifeste atat de puternic in ultimul timp pentru ca au gasit un teren fertil, si anume o cerere crescanda de legitimitate. Sunt foarte multi oameni care detin un minim de cunostinte in domeniul in care activeaza incat nu pot discerne intre ceea ce este cu adevarat valoros si ce nu. Ca atare, argumentul care convinge cel mai usor un astfel de public … needucat, este faptul ca Gigel a fost primul.

Mai acum ceva timp, dupa o disputa aprinsa cu cineva despre relevanta coaching-ului intr-o companie, pentru marea masa de angajati, vorbeam despre cat de multi oameni strang in sala “predicatorii” mediului de afaceri romanesc. La fel cum se intampla si prin alte tari. Faptul ca salile devin neincapatoare din cauza unor Gigei care stau cu gura deschisa la un alt Gigel care le povesteste despre inchipuitele lui lectii despre “cum sa se vanda” primite de la bunicu’ nu dovedeste decat ca oamenii nu stiu sa faca diferenta intre ceea ce ii poate ajuta sa progreseze si ceea ce este totalmente lipsit de valoare.

Un alt element care merita mentionat este acela ca primopatia nu are nici o legatura cu problema plagiatului. O persoana care sufera de primopatie nu va fi niciodata interesata de problema furtului intelectual caci nu face obiectul perceptiilor sale, ci acuzele vor fi indreptate exclusiv impotriva celor care atenteaza intr-un fel sau altul la statutul sau. “Eu sunt primul care a scris pe acest subiect”, ca atare eu sunt singurul care trebuie sa fie intrebat pe acest subiect, singurul care trebuie invitat la evenimente sau caruia sa i se ia interviuri. Chiar si atunci cand se petrece un caz de plagiat, el este tratat tot ca un atentat la statutul celui care emite pretentii de primiordialitate profesionala.

Aceste consideratii nu sunt nici lipsite deloc de importanta, nici produsul unei reactii umorale, ci, dimpotriva, ele sunt parte dintr-o analiza mai ampla cu privire la o anumita arie profesionala din Romania. Primopatia denota, cred eu, o anumita stare de imaturitate profesionala, si uneori se asociaza si unui puternic complex de inferioritate. Particip cu oarecare regularitate la evenimente academice si de business, cu romani si/sau straini, iar reactiile pe care le observ m-au facut sa analizez in profunzime pretentiile de primordialitate. Nu cred ca ele vor disparea vreodata, dar un spirit critic trebuie intotdeauna sa prevaleze intr-o comunitate profesionala matura.