Facultatea de Drept a Academiei de Studii Economice din Bucuresti (ASE) si European Ethics & Compliance Association, in parteneriat cu Asociatia pentru Cooperare si Dezvoltare Durabila, Asociatia Romana de Dreptul Afacerilor si compania E-On Romania, au lansat primul program de studii post-universitare destinat profesionistilor din domeniul Conformitatii Corporate (Corporate Compliance).
Programul contine sapte cursuri, toate gandite sa ofere o perspectiva cat mai larga asupra functiei de Conformitate:
- Dreptul afacerilor si integritate organizationala
- Programe de conformitate corporativa
- Cadrul normativ si practica privind riscul de conformitate
- Politicile si procedurile interne de conformitate
- Dreptul conformitatii (Compliance Law)
- Anticoruptie si politici de preventive penala pentru mediul de afaceri
- Dreptul concurentei si conformitatea
Toate cursurile sunt predate de experti in domeniile respective, care au si experienta profesionala, si o intelegere teoretica a subiectelor alese de acestia. La fiecare curs in parte, lectorii au pregatit exemple ilustrative si studii de caz care sa permita cursantilor sa-si dezvolte o perspectiva cat mai aplicata, care sa-i ajute in situatii reale din organizatiile in care lucreaza.
Programul se desfasoara in format hibrid, cu unele intalniri in online si altele cu prezenta fizica. La fiecare curs, vor fi invitati si din sectorul privat, si din cel public, din tara si din strainatate, practicieni care vor impartasi din experienta lor directa.