Amuzantul Felix, Felix Bănilă. Sau despre onoare

Ieri, în contextul unor eșecuri repetate ale DIICOT (și ale Poliției Române) de a proteja poate ce mai vulnerabilă categorie de cetățeni, copiii, și de a investiga niște crime sexuale odioase, președintele Klaus Iohannis a ieșit la declarații cerând în mod direct demisia procurorului-șef Felix Bănilă. Declarația sună astfel:

„În condiţiile în care oamenii au așteptarea legitimă de a fi apărați, este revoltător felul în care unele instituţii publice au reacţionat și în ceea ce privește crima de la Caracal, dar şi cumplitul caz de la Dâmboviţa. Ce s-a întâmplat în ultimele zile e un exemplu de „așa nu”. Este extrem de grav că cei care conduc instituţii ale statului român girează astfel de comportamente prin care posibili infractori sunt trataţi cu mânuși iar victimele sunt tratate cu duritate și agresivitate. Această situație este generată în primul rând de eșecul guvernării incompetente din ultimii ani, o guvernare care a avut ca scop salvarea infractorilor.

Azi nu mă refer doar la Guvern, mă refer și la conducerea DIICOT, instituţie a cărei implicare în cazul Caracal ar fi trebuit sa aducă un plus de credibilitate. Doar că, sub conducerea domnului Bănilă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar ancheta continuă să genereze semne de întrebare majore. Modul în care s-au desfăşurat lucrurile până acum nu face decât să ridice suspiciuni şi să accentueze lipsa de încredere a oamenilor în autorităţi, iar o asfel de abordare nu poate duce decât la rezultate proaste.

Așadar, ii cer domnului Felix Bănila să-şi înainteze imediat demisia din funcţia de procuror-șef al DIICOT”

(Sursa: Digi24)

Felix Bănilă a fost numit la șefia DIICOT în 2018, după ce Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției, acuzat că este o unealtă a politicienilor corupți, s-a luat la trântă cu fostul șef al instituției Daniel Horodniceanu (de citit). Revocarea sau neprelungirea mandatului șefului DIICOT făceau parte dintr-un plan foarte bine pus la punct al alianței de guvernare PSD-ALDE de a îngenunchea justiția română, care a început în ianuarie 2017 cu OUG 13 (vezi aici) și a continuat pe mai multe direcții, inclusiv cu „ievaluarea” Laurei Codruța Kovesi (vezi aici), procurorul-șef de la DNA, și a lui Augustin Lazăr, procurorul-șef al României (vezi aici și aici) de către Teteu. În cazul lui Horodniceanu, lucrurile erau mult mai simple, și anume acesta nu era agreat de TeTeu fiindcă nu era omul lui sau al grupării din care făcea/face el parte. Ulterior, acest resentiment s-a văzut la procesul de selectare a unui procuror european din parte României, când TeTeu a respins întreaga listă de candidați ca nu cumva să ajungă Horodniceanu într-o astfel de poziție care îi infirma „ievaluarea”.

Spre deosebire de Horodniceanu, Bănilă a fost considerat de la bun început de unele grupuri de comentatori politici ca fiind nepotrivit de apropiat de cercuri de influență ale unor politicieni corupți (vezi aici) sau magistrați sforari (vezi aici) ori cu o viziunea apropiată de cea a PSD-ului (vezi aici).

Lăsând deoparte aceste elemente, care pot fi sau nu adevărate, Felix Bănilă, prin răspunsul său la cererea președintelui României ne dovedește cât de amuzant poate fi. Marți dimineață, adică azi, el a răspuns la întrebările jurnaliștilor spunând următoarele:

„Demisia este un act unilateral de voința, dar sunt împrejurări in care aceasta ar putea reprezenta expresia unui om laș și poate chiar lipsit de responsabilitate. Vă asigur că în cazul meu, nu se va întâmpla așa.

Fiind solicitată de Președintele în funcție al României, desigur că ea trebuie tratată cu maximă seriozitate, ceea ce voi și face, în mod neîntârziat. Așa că, voi culege opiniile colegilor mei, ale șefului ierarhic și al celor implicați în actul numirii procurorului șef al DIICOT, după care voi aduce la cunoștință publică rezultatul deciziei luate.

Instituțiile sunt formate din oameni, însă demisia șefului DIICOT, mai ales în astfel de împrejurări, poate avea consecințe deosebite, până la instabilitate, iar eu nu pot concepe că așa ceva ar fi de dorit, intr-o țară membră a UE și a NATO, aflată la frontiera acestora.

Activitatea DIICOT nu se rezumă numai la cazul Caracal și de aceea, vreau să vă asigur despre faptul că demisia șefului DIICOT, dacă aceasta se va produce, va fi rezultatul unui amplu proces cognitiv și nu doar expresia unei simple porniri instinctuale, golită de importanța funcției, de care, de altfel, sunt pe deplin conștient.”

(Sursa: Digi24)

Dincolo de faptul că se contrazice — și anume că susține în același timp că demisia este un act unilateral de voință și, totodată, că se va consulta cu colegii –, el nu înțelege un lucru simplu: atunci când președintele republicii îți cere demisia, în conferință de presă sau în privat, el îți solicită să faci „un gest de onoare”, cel puțin de onoare profesională. La fel și atunci când te trezești în fața instituției cu un număr foarte mare de cetățeni care îți strigă numele și te îndeamnă să pleci acasă. Demisia e un act unilateral de vointă, dar adeseori acest act de voință poate fi influențat și trebuie să fie influențat de acele voci care au o autoritate morală în a îți cere acest lucru. Chiar dacă tu nu recunoști această autoritate morală.

Așadar, demisia lui Felix Bănilă trebuie să survină „de îndată”, ca să citez din Teteu, pentru că însăși instituția pe care o conduce și-a pierdut din credibilitate. Din păcate, și acesta este un subiect pentru un alt text, procurorii de la DIICOT au dat-o așa de rău în bară din punct de vedere al comunicării publice și în relația cu familiile victimelor în cazul de la Caracal încât reputația instituției va avea de suferit o perioadă destul de lungă.

Demisia de onoare este nu numai un instrument de presiune, ci și de salvare profesională. Un om care își dă demisia de onoare pentru că a eșuat în a face ceva, nu va fi ostracizat profesional, așa cum se întâmplă cu cel care se ține cu dinții de scaun/funcție. Demisia de onoare este, de asemenea, un indicator al maturității morale a unui om: cel care face pasul în această direcție înțelege că ceva a mers prost și el poartă responsabilitatea pentru ceea ce s-a petrecut, chiar și atunci când nu are o răspundere penală, civilă, profesională sau organizațională. Este o dovadă de caracter, indicând un profil moral puternic, pentru că a admite că porți responsabilitatea pentru ceea ce a mers prost presupune o doză destul de mare de tărie de caracter (nu curaj!).

Felix Bănilă este amuzant fiindcă el cere timp de consultări cu colegii și timp de gândire, presărându-și răspunsul dat jurnaliștilor cu șopârle de genul: demisia șefului unui asemenea instituții, „intr-o țară membră a UE și a NATO, aflată la frontiera acestora”, poate avea „consecințe deosebite”. În primul rând, DIICOT, chiar și prin faptul că se ocupă, printre altele, cu combaterea terorismului, nu este în mod direct responsabilă de relația cu NATO. Referitor la UE, activitatea deficitară a DIICOT nu face oare mai mult rău în ceea ce privește angajamentele României în materie de combaterea infracționalității și terorismului decât demisia procurorului care conduce o astfel de instituție?! Nu e nevoie să răspundem noi la această întrebare; i-o lăsăm lui Bănilă însuși.

Pe de altă parte, el ne spune că demisia lui poate avea „consecințe”. Sper să fie doar o scăpare, căci demisia nu poate avea decât implicații. Altfel rămâne cum am stabilit: câte o Veorica la conducerea tuturor instituțiilor publice.

Puteți citi și un follow-up: Ce a înțeles (sau nu) Felix Bănilă