Când Educația este luată pe persoană fizică

[RO][Education]

Numirea lui Sorin Cîmpeanu, un traseist politic, la conducerea Ministerului Educației în 2020 a mirat pe foartă multă lume. După ce fusese ministru în echipa guvernamentală a lui Victoraș Ponta, plagiator dovedit, și a încercat albirea șefului prins cu mâța în sac, numirea lui din partea PNL a fost ca o palmă dată tuturor celor care au cerut public mai multă integritate și mai mult profesionalism în sistemul educațional. Reprezentanți ai societății civile și a unei părți a spectrului politic au cerut public ca PNL să-și reconsidere această opțiune, doar că Sorinel era alegerea Președintelui Klaus Iohannis, care visa să-și vadă proiectul „România educată” pus în practică prin orice mijloace, cu orice preț.

Așa că ne-am procopsit cu un ministru care, în plină pandemie, a ajuns să ia ministerul pe persoană fizică. Nu era moment în care să iasă la televizor și să nu ne spună că el nu crede în educația online și că elevii trebuie să fie în bănci deși numărul de cazuri creștea zilnic. Ieșea la televizor și afirma cu nonșalanță că el ascultă de medici atunci când vine vorba de criterii după care să se stabilească intrarea în online a școlilor, dar tot el era cel care cerea specialiștilor modificarea criteriilor astfel încât să fie cât mai dificil să se facă trecerea înspre school from home. Iar argumentul era de fiecare dată că „el nu crede în educația online” și că „elevii au acumulat pierderi semnificative”. Tot el a bătut monedă pe orele remediale, dar care au însemnat, acolo unde au existat, o pierdere de vreme căci nu vei reuși niciodată să recuperezi cunoștințe și competențe cu intervenții fără cap și coadă, punctuale, ci cu programe serioase pe termen mediu și lung.

Dincolo de faptul că „educația online” nu înseamnă „educație digitală”, Ministerul Educației a pierdut cu totul trenul transformării digitale a învățământului românesc. Când ministrul nu are habar despre ce vorbește și este lipsit de viziune, cum ar fi putut fi altfel?! El o ținea sus și tare că nu crede în „educația online”, dar nu i-a trecut nici o clipă prin cap să pună mâna pe strategia SMART-Edu realizată în mandatul ministrului anterior, să o îmbunătățească și să o aplice în ritm rapid și consecvent. Dimpotrivă, a abandonat documentul cu pricina și s-a angajat în acțiuni care au bulversat și mai mult sistemul: de la haosul în materie de măsuri de prevenire a infectării elevilor și cadrelor didactice la anunțul că se lucrează la o nouă lege a educației naționale.

Părerea mea proastă despre Sorinel, nu este de azi, de ieri. Întotdeauna mi-a displăcut faptul că, din poziția de reprezentant al consiliului rectorilor, a amestecat politica cu interesele sistemului universitar. Apoi au venit mandatele dezastruoase și minciunile. Iar la toate acestea s-a adăugat comportamentul lui de vătaf, deși funcția de ministru ar impune un alt tip de conducere. Sub mandatul lui s-a ajuns la o inversare a modului cum ar trebui să se facă lucrurile care nu are nimic în comun buna guvernare (good governance) și deciziile bazate pe dovezi (evidence-based public decisions).

Cel mai bun exemplu este cel de zilele trecute, când Sorinel ne-a anunțat că a propus trecerea de la actualul calendar academic împărțit pe două semestre la sistemul cu trimestre, pe care mulți dintre noi îl știm din perioada comunistă. Întrebat de jurnaliștii de la Digi24, el a declarat următoarele:

“Aștept să primesc de la Institutul de Științele Educației [experții institutului desființat de fostul ministru Anisie lucrează astăzi în Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie din subordinea Ministerului Educației – N.Red.] cum se pot plia aceste module de învățare de 6-8 săptămâni în alternanță cu săptămâni de pauză, schimbare de formă care trebuie dublată cu o schimbare de fond: este vorba despre schimbarea evaluării.”

“Am început cu semestre în 1998. Nu știu dacă e coincidență sau nu, dar din ’98 calitatea sistemului de învățământ a scăzut continuu. Tot de atunci am avut o rată de promovare mică la examenele naționale, a început să crească puternic și abandonul școlar. Nu știu dacă e o simplă coincidență, aștept analiza specialiștilor.”

“Atâta vreme cât toată societatea solicită schimbări, dar atunci când vrei să schimbi ceva ce ține de ARACIP, de structura anului școlar, de CNATDCU, de orice toți… Știți că suntem în țara lui Caragiale.”

“Am nevoie de argumentele profesioniștilor în științele educației, care vor veni în cel mai scurt timp. Eu sunt convins că și cei care au semne de îndoială în fața argumentelor vor înțelege că este momentul să schimbăm ceva pentru a opri declinul educației. Am ajuns la un punct de minimum, dinspre care nu mai putem coborî.”

Sursa citatelor este EduPedu, care a preluat și a pus în context declarațiile ministrului din emisiunea lui Cosmin Prelipceanu de la Digi24. Din păcate, jurnaliștii de la EduPedu nu s-au preocupat și de valabilitatea modului în care gândește ministrul această schimbare. Dacă ar fi făcut asta, eu nu aș mai fi scris acest text critic.

Cu alte cuvinte, ministrul cere ca experții în educație din minister să vină cu argumente pentru care ideea lui de a schimba formatul calendarului să se susțină. Doar că, pentru orice om care se pricepe la politici publice, știe că lucrurile ar trebui să stea fix pe dos, adică analizele profunde realizate de experții în educație să ofere recomandări de măsuri, fiecare dintre acestea cu argumentele proprii, pe care decidentul politic să le pună pe masa stakeholderilor săi și, ulterior, să decidă cu privire la cea dorită de toți aceștia. Rolul experților în educație din minister nu este acela de a aduce argumente în favoarea ideilor ministrului, căci, dacă ar fi așa, atunci acei experți nu ar fi altceva decât consilierii personali ministrului și nu funcționari în slujba interesului public. Ministerul Educației, și orice minister, nu ar trebui să funcționeze în felul acesta.

Nu întâmplător am tot auzit în ultimii ani ideea că „factorul politic trebuie să se decidă” în privința uneia sau alteia dintre deciziile publice posibile, ca și cum filtrul ultim ar trebui să fie decizia politică. Politicienii de la noi s-au învățat reciproc cu năravul de a lua deciziile și instituțiile publice pe persoană fizică („ce zice ministrul de resort”, „soluția propusă de ministrul x”), mascând totul sub „factorul politic”. Acești vremelnici ocupanți ai unor fotolii de ministru confundă în mod voit decizia publică și scopul ei, satisfacerea interesului public, cu ideologia și cheia politică în care pot fi citite anume decizii. Cu alte cuvinte, ei au căutat să credibilizeze ideea că decizia publică stă în cele din urmă la „factorul politic” și nu la experții independenți din ministere pentru că doar în felul acesta ei pot dispune discreționar resurse înspre stânga sau dreapta.

 

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published.

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.